SCURT ISTORIC

Denumirea comunei Ionești vine de la onomasticul Ion, mare proprietar de pământ aici, ai cărui urmași s-au numit Ionești, nume pe care l-au dat și satului numit de ei (Petrescu, 2007, p. 413).

CADRUL NATURAL Din punct de vedere geografic, comuna Ionești este situată în partea de sud-est a județului Vâlcea, la marginea estică a Piemontului Oltețului și pe terasele de pe dreapta Oltului.

Localitatea are în componența sa un număr de nouă sate: Ionești(reședința), Bucșani, Dealul Mare, Delureni, Fișcălia, Fotești, Guguianca, Marcea, Prodănești.

La nord se învecinează cu localitatea Șirineasa și orașul Băbeni, la est are ca vecini comunele Galicea, Olanu și Drăgoești, la sud și sud-vest se învecinează cu localitatea Orlești, iar vecinul din vest este comuna Scundu.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL 

Nu încape îndoială că la Ionești știința de carte a fost legată în cele mai vechi timpuri de învățăturile primite în biserici. Cei care doreau să știe să citească ori să scrie erau inițiați de către preotul sau dascălul satului care ,, îi deprindea cu citirea slovei vechi,, (Preot Pavel Ionescu, În ogorul parohiei, Râmnicu-Vâlcea, Scrisul Românesc, 1945, p.49). Pe teritoriul actualei comune Ionești, primele școli apar în 1838, în satele: Fișcălia, Ioneștii Mincului și Marcea-Valea Mare (Andrei-Pârnuță, 1977, 253-255), iar dintr-o statistică întocmită de subprefectul județului Vâlcea, la 30 decenbrie 1839, aflăm că în 38 de sate din Plasa Otăsăului se găseau șicoale începute din nou , printre care și în Ioneștii Mincului, Ioneștii Govorii (DJVAN, PJV, dos.nr.1/1840, 2). În timpul Revoluției de la 1848, guvernul provizoriu manifestă un interes deosebit pentru asigurarea unui învățământ egal și paralel, pentru ambele sexe (Andrei Pârnuță, ), iar în 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza prezintă un plan surprinzător de dezvoltare a învățământului, luând măsuri privind obligativitatea și gratuitatea celui primar, deci înființare de școli la sate. Predarea materiei se făcea în câte o căsuță sau cameră liberă dintr-un sat. Primul local propriu de școală cu două clase mari pentru elevi și două clase mici pentru diriginți se construiește la Obeni, în anul 1902, prin contribuția repartizată pe cap de familie (Pavel Ionescu, 51). Se remarcă înzestrarea acesteia cu o bibliotecă, un teren cu plante melifere, peste 50 de stupi, o pepinieră de pomi altoiți. În anul școlar 1949-1950, pe lângă Școala Elementara Ionești a funcționat un internat cu 26 elevi (DJVAN, dos., nr. 2/1956, 18). În 1965, localul a fost mărit cu încă două săli de clasă, iar, în 1972, au fost date în folosință două ateliere școlare (croitorie și mecanică) pentru realizarea legăturii între teorie și practică. Depășită fizic și moral, vechea construcție este înlocuită în 1980 cu un local modern, spațios, cu trei niveluri (13 săli de clasă, 2 laboratoare, o cancelarie, o bibliotecă, 2 cabinete, 2 dependințe). Anul școlar 2009/2010 găsește școala îmbrăcată într-o haină nouă (izolată termic), racordată la sistem centralizat de încălzire și dotată cu grup sanitar modern. Beneficiază de un teren de sport din bitum și spațiu verde.

Școlarii din satul Fișcălia au beneficiat de local propriu de la începutul sec. al XX-lea.

Școala din Bucșani se clădește în anii 1918-1920 pentru copiii din satele: Bucșani, Fotești, Guguianca. În 2011, localul este reabilitat și mărit, amenajându-se două săli pentru grădiniță și un club al copiilor.

Satul Marcea beneficiază de local propriu din 1910, care, in 1966, devine cămin cultural, în urma construirii unui nou local cu 6 clase, o cancelarie și o bibliotecă. Acesta este reabilitat în 2010, dotat cu sistem centralizat de încălzire, cu un grup sanitar modern. Vechiul atelier școlar este transformat în sală pentru grădiniță, iar sala de sport este modernizată.